CATEGORII
scris de Cristina Al-Ali
Chiar daca organizatorii discutiei de la ICR ne-au amenintat cu sintagme gen “Arte Martiale” sau “Arta contemporana in garda la ICR”, moderatorul acestei intalniri, Dl Erwin Kessler, a avut grija ca aceste dezbateri sa nu se transforme intr-un joc insipid de lapsa. Totusi, ceea ce am sperat sa gasesc-mai exact, discutii libere, poate putin mai pragmatice decat de obicei si eliberate de patima-am cautat in zadar. Discutia din 15.01.2008, de la ICR, despre Pavilionul Romaniei de la Bienala de la Venetia din 2007 (10 iunie – 21 noiembrie 2007, Giardini di Castello, Venetia) nu s-a tinut intr-o sala de romani, preocupati sa inteleaga ce a mers si ce nu a mers- ca si concept, ca si organizare, ca si impact etc- la expozitia ce a reprezentat tara noastra, ci mai mult pe un mini-ring de lupta, in care doua tabere si-au sustinut cu convingere reprezentatii.
Reamintesc ca Expozitia din Pavilionul Romaniei la Bienala de la Venetia din 2007 s-a intitulat Low Budget Monuments iar artistii care au expus au fost Cristian Pogacean, Mona Vatamanu, Florin Tudor, Victor Man, Christoph Buchel si Giovanni Carmine. Invitati la discutia de la ICR au fost Mihnea Mircan (curator), Mihai Pop (comisar) si artistul Florin Tudor, atatati de criticul de arta Erwin Kessler.
Mona Vatamanu & Florin Tudor, Praf, Pavilionul
Romaniei, A 52 editie a Bienalei Internationale de la Venetia, 2007, courtesy of artists
scris de Cristina Al-Ali
Si revista Artforum dedica in editia sa din ianuarie 2008 un articol controversatului film, regizat de Cristian Mungiu, “4 luni, 3 saptamani si 2 zile”. Aflam din primele randuri ale lui Amy Taubin ca atractia pe care o are filmul in cauza se dovedeste a fi o consecinta fireasca a reputatiei primite in ultimii trei ani de filmul romanesc - identificat de catre autoare drept New Romanian Wave - incepand cu “Occident” si terminand cu ultimul film sub semnatura lui Cristi Puiu, “Moartea domnului Lazarescu”. Asa cum am prevazut, Amy remarca realismul lui Mungiu, identificand filmul ca fiind unul pro-choice in ceea ce priveste avortul, este indignata de restrictiile regimului Ceausescu si dezgustata de tacticile domnului Bebe.
New York Times pune in scena cu mare fast si multi sponsori un interviu cu “cel mai bine vandut artist”: Jeff Koons. Vizionarea interviului televizat este retraita cu aceeasi stupoare de catre Rhonda Lieberman, sentiment care degenereaza progresiv, si pe buna dreptate, in indignare, atunci cand ex-broker-ul de pe Wall Street si cvasi-sot-de-femeie-presedinte, isi compara lucrarile cu capodoperele marilor clasici si discuta cu renumita Carol Vogel pe un ton intim despre “responsabilitate” si “educatie”: “Stii, Carol, ceea ce apreciez cu adevarat la arta este capacitatea sa de a aduce transcendenta in viata noastra. Este atat de important ca oamenii sa se accepte asa cum sunt.”