scris de Catalin Gheorghe

La sfarsitul anului trecut, vizitatorii Targului de Arta Frieze (Frieze Art Fair) din Regent Park, Londra, au avut surpriza sa ii intalneasca pe Jake si Dinos Chapman, unii dintre artistii „consacrati” ai grupului Young British Artists promovat de Charles Saatchi, stand la o masa unde desenau pe gratis bancnotele vizitatorilor. Banii erau transformati pe loc in „opere de arta”, devalorizandu-si puterea de cumparare, insa devenind valori investite de unii dintre cei mai bine vanduti artisti internationali. Proiectul fratilor Chapman e o ironie bine articulata a raportului dintre artistul bine cotat, productia de arta neo-conceptuala, publicul care investeste in arta si statutul operei de arta ca simbol al controverselor de pe piata de arta.

Subversivitatea contrarianta a acestui gest artistic e accentuata si de modificarea imaginii chipurilor de pe bancnotele care au devenit mediul de redare al mesajului. Intervenind cu un desen asupra desenului deja imprimat pe banii de hartie, fratii Chapman caricaturizeaza, de pilda, chipul reginei, ca emblema a exhibitiei regalitatii si a schizofreniei politicului, radiografiind la suprafata craniul ei, ca simbol al terifiantului, efemeritatii, similaritatii conditiei umane indiferent de pozitia sociala.

In viziunea fratilor Chapman, bancnota nu are doar o valoare comerciala, ci si o valoare simbolica, de imagine printre imaginile de care suntem asaltati in viata cotidiana, si a carei „lectura” ne indica stari ale opresiunii, grade ale dependentei, vicii ale consumului. Bancnota este una dintre puterile de care uzam nu doar pentru a supravietui, ci si pentru a ne satisface placerile. Nu doar placerea de a privi o opera de arta, ci mai ales placerea de a o detine ca si cum ar putea fi validata o prelungire a termenelor placerii resimtite la momentul deciziei de a achizitiona acea opera de arta.

Prin acest proiect Chapman critica comertul, investitia in arta, oferind gratis lucrarea de arta pentru care vizitatorii le-au intins deja banii. Insa publicul e transformat aici in reflectia asupra ambiguului potential de a deveni jucator pe piata de arta. Gestul de a intinde banii peste o tejghea e un gest reflex al cumpararii. De aceasta data, insa, ei primesc inapoi atat banii, cat si o lucrare de arta. S-ar putea spune ca isi cumpara lucrarea de arta prin contravaloarea pe care o pierd in momentul in care Chapman anuleaza prin interventia lor valoarea de schimb a bancnotelor. Dar artistii nu se aleg cu nimic. Ei primesc o valoare si dau inapoi o supra-valoare. S-ar mai putea spune ca ei isi „cumpara” imaginea promovarii lor ca artisti carora le creste din nou cota, insa ei nu sunt reprezentati ca artisti care au venit sa-si vanda lucrarile la un targ, ci ca artisti invitati sa prezinte o lucrare de arta in cadrul targului.Pe langa critica economica pe care o „investesc” in aceasta lucrare, fratii Chapman aduc si o critica a situatiei politice din Marea Britanie si o critica a statutului targurilor de arta si o critica a conditiei artistului si lucrarii de arta, insa mai ales, intr-un mod cat se poate de subversiv, o critica la adresa ambiguitatii situarii publicului de arta.

Nici un comentariu | Print This Post | Email This Post