scris de Cristina Al-Ali

Chiar daca organizatorii discutiei de la ICR ne-au amenintat cu sintagme gen “Arte Martiale” sau “Arta contemporana in garda la ICR”, moderatorul acestei intalniri, Dl Erwin Kessler, a avut grija ca aceste dezbateri sa nu se transforme intr-un joc insipid de lapsa. Totusi, ceea ce am sperat sa gasesc-mai exact, discutii libere, poate putin mai pragmatice decat de obicei si eliberate de patima-am cautat in zadar. Discutia din 15.01.2008, de la ICR, despre Pavilionul Romaniei de la Bienala de la Venetia din 2007 (10 iunie – 21 noiembrie 2007, Giardini di Castello, Venetia) nu s-a tinut intr-o sala de romani, preocupati sa inteleaga ce a mers si ce nu a mers- ca si concept, ca si organizare, ca si impact etc- la expozitia ce a reprezentat tara noastra, ci mai mult pe un mini-ring de lupta, in care doua tabere si-au sustinut cu convingere reprezentatii.

 

Reamintesc ca Expozitia din Pavilionul Romaniei la Bienala de la Venetia din 2007 s-a intitulat Low Budget Monuments iar artistii care au expus au fost Cristian Pogacean, Mona Vatamanu, Florin Tudor, Victor Man, Christoph Buchel si Giovanni Carmine. Invitati la discutia de la ICR au fost Mihnea Mircan (curator), Mihai Pop (comisar) si artistul Florin Tudor, atatati de criticul de arta Erwin Kessler.

 

Mona Vatamanu & Florin Tudor, Praf, Pavilionul
Romaniei, A 52 editie a Bienalei Internationale de la Venetia, 2007, courtesy of artists

Expozitia, spunea curatorul in iunie 2007, propune o reflectie asupra posibilitatilor si conditiei monumentului contemporan. Poate monumentul sa fie desprins de glorificare sau comemorare, de supraincarcarea retorica ce impovareaza istoria practicii monumentale, si sa ramina monument? Poate monumentul sa fie reprogramat ca instrument artistic care nu serveste la ilustrarea unor victorii indoielnice, exalta sacrificii sonore sau incheie, abrupt, dezbateri si, daca da, ce alta operatiune fundamentala ar putea sa ii fie atribuita? Poate monumentul sa incorporeze antagonismul social si politic intr-un alt mecanism simbolic decit cel care separa invingatorii de invinsi in jocul politicii sau istoriei si permite recalibrarea continua a fortelor sociale? Ce pierderi, brese, traume si relatii sociale reconfigurate ar merita formule monumentale de negociere publica, ce ar antrena disputa deschisa si dezamorsarea conflictelor? Lucrarile din pavilionul romanesc angreneaza interpretari diferite ale monumentalitatii, examinind interactiunile acestora cu subiectivitatea artistica.

 

Dupa aceste premise prezentate frust, Erwin paseaza o minge care, in opinia mea, ramane la sol pana la finalul intalnirii: “Am fost afectat de faptul ca nu am fost afectat”. “Sentimentul pe care l-am avut a fost de ceva derizoriu; am simtit ca lucrarile nu mi se adresau”. Mai exact, criticul decide ca, pe langa faptul ca expozitia i s-a parut “insipida”, conceptul acestei prezente romanesti la Bienala de la Venetia a incercat sa reia un subiect aparent inpuizabil pentru generatiile de dupa ‘89, insa, deja destul de obosit: ceausismul/epoca ceausista si tot arsenalul sau de accesorii. Crucea aceasta, cu iz romanesc, este, intr-adevar reiterata la nesfarsit si purtata cu mandrie si responsabilitate atunci cand vine vorba de o productie autohtona (vezi film, arte vizuale etc), insa conceptul, spun participantii, a facut referire la o idee mult mai abstracta si mai cuprinzatoare a monumentalitatii, care nu ar trebui inserata automat intr-un context istoric sau zonal. Cel mult Venetia, locul grandorii stralucitoare, spun ei, ca un ultim bastion ce te indeamna la veneratie, poate fi una din cheile in care ar trebui citite lucrarile artistilor romani de la Pavilion.

 

Cred ca este dificil sa restrictionezi atat de mult aceasta interpretare avand in vedere ca “Low Budget Monuments” a inceput cu un performance care a vizat spatiul fostei manastiri Vacaresti, prezenta sufocanta a casei de beton (Mona Vatamanu si Florin Tudor), arhitectura in, peste si printre arhitectura, ne sugereaza o anumita fervoare a constructiei ale carei rezultate sunt extrem de vizibile nu doar in capitala, iar cartea “Ceau” (Christoph Buchel si Giovanni Carmine) cuprinde in paginile sale peste 300 de imagini votive ale fostului dictator. E drept, elementele distinctive ale rafuielii stricte cu ideea de monument sunt extrem de voalate si fac acest concept sa mearga pe o line de interpretare foarte fina.

Pavilionul Romaniei la Bienala de la Venetia, “locul in care succesul artei romanesti este amanat, editie de editie”, aproape ca a starnit discutii aprinse la ICR, subiectul mai ca a provocat un dialog coerent. Ceea ce poate fi un inceput.

Mona Vatamanu & Florin Tudor, Praf, Pavilionul
Romaniei, A 52 editie a Bienalei Internationale de la Venetia, 2007, courtesy of artists

 

 

 

Mona Vatamanu & Florin Tudor, Inceputul secolului 21, Pavilionul
Romaniei, A 52 editie a Bienalei Internationalede la Venetia, 2007, courtesy of artists

 

Nici un comentariu | Print This Post | Email This Post