scris de Cristina Al-Ali

Si revista Artforum dedica in editia sa din ianuarie 2008 un articol controversatului film, regizat de Cristian Mungiu, “4 luni, 3 saptamani si 2 zile”. Aflam din primele randuri ale lui Amy Taubin ca atractia pe care o are filmul in cauza se dovedeste a fi o consecinta fireasca a reputatiei primite in ultimii trei ani de filmul romanesc - identificat de catre autoare drept New Romanian Wave - incepand cu “Occident” si terminand cu ultimul film sub semnatura lui Cristi Puiu, “Moartea domnului Lazarescu”. Asa cum am prevazut, Amy remarca realismul lui Mungiu, identificand filmul ca fiind unul pro-choice in ceea ce priveste avortul, este indignata de restrictiile regimului Ceausescu si dezgustata de tacticile domnului Bebe.
New York Times pune in scena cu mare fast si multi sponsori un interviu cu “cel mai bine vandut artist”: Jeff Koons. Vizionarea interviului televizat este retraita cu aceeasi stupoare de catre Rhonda Lieberman, sentiment care degenereaza progresiv, si pe buna dreptate, in indignare, atunci cand ex-broker-ul de pe Wall Street si cvasi-sot-de-femeie-presedinte, isi compara lucrarile cu capodoperele marilor clasici si discuta cu renumita Carol Vogel pe un ton intim despre “responsabilitate” si “educatie”: “Stii, Carol, ceea ce apreciez cu adevarat la arta este capacitatea sa de a aduce transcendenta in viata noastra. Este atat de important ca oamenii sa se accepte asa cum sunt.”

Uhh, da…Rhonda ghiceste formula magica din spatele vanzarilor lui Koons: mentionarea unor nume mari in discursul despre propriile lucrari, sugerarea unei sclipitoare doctrine automotivationale preparate in casa, toate acestea prezentate cu bunavointa vanzatorului de lux, iar lucrarile sunt vandute. Ceea ce remarc este o intrebare strecurata printre randuri si care merita un timp de gandire: “Acesta este noul model de jurnalist de la New York Times, un stenograf al puterii?”

O retrospectiva a Bienalei de la Lyon din 2007, pusa in scena de curatorii Stéphanie Moisdon si Hans-Ulrich Obrist – o incercare de a scrie istoria unei epoci ce nu a apus inca, “o epoca ce nu a primit inca un nume”, spune autoarea articolului, Kate Bush. Cu sapte luni inainte de eveniment, cei doi curatori au anuntat ca vor regiza un show cu 49 de jucatori care isi vor alege la randul lor cate un adversar: mai exact, 49 de curatori si artistii lor preferati, artisti care joaca un rol important in zona artei contemporane. Kate Bush remarca modul in care acest gest poate aduce in fata nume importante, pentru zone diferite de exprimare, insa aceeasi alegere face sa scada cu mult coerenta conceptului si chiar a evenimentului in sine. Bienala a capatat formatul unei liste pe care o poti consulta in cazul in care doresti sa te initiezi rapid in acest domeniu cultural, fiind, indraznet exprimat de catre autoare, “un alt link, in aceasta lume a lui Google si Wikipedia”.

Artforum Ianuarie 2008

Nici un comentariu | Print This Post | Email This Post