scris de Horea Avram

Acum, sigur, intrebarea din titlu suna banal, iar a incerca sa-i raspunzi pare de prisos. Si totusi, oricat de superfluu ar parea, eu cred ca merita sa incercam un foarte scurt raspuns, caci chiar si lucrurile evidente (ori aparent evidente) trebuiesc puse cumva “pe hartie”.

Nu numai ca tema noilor media pare justificata intr-un context mediatic nou, cum e acest portal, dar, ba mai mult, artele new media sunt ceea ce ma preocupa in principal, asa ca am considerat ca subiectul “noutatatii” noilor media poate constitui un bun inceput pentru o serie de texte pe aceasta tema.Titlul acestei rubrici reflecta la randul lui, sper, intentiile mele, caci “Time Code” trimite deopotriva la spiritul vremii, la actualitate, cat si la tehnologie, mai ales la acea „time-based art”.

Asadar, daca ar fi sa incercam o analiza—nu hiper teoretica, caci nu-i locul aici—a sintagmei din titlu, as porni de la cele doua cuvinte ce-o compun.
Medium, in forma sa la singular, se refera, in general, la orice baza materiala care transporta un mesaj artistic. Cel putin asta ne spune orice dictionar de arta. In acest caz totul pare simplu, chiar daca sintagma “post-medium” poate complica lucrurile foarte mult, mai ales cand e manuita de teoreticieni versati ca Rosalind Krauss [Rosalind Krauss, “A Voyage on the North Sea”. Art in the Age of the Post-Medium Condition].

Media, insa, la plural, este mai intotdeauna corelata cu tehnologia si mai ales acest aspect ne intereseaza aici. Evident, este dificil sa dam o definitie exhaustiva a termenului „media”, mai ales in contextul acesta. In prefata lor la cartea New Media, 1740-1915 cei doi editori, Lisa Gitelman and Goeffrey Pingree sesizeaza acelasi lucru, amintind ceea ce Naomi Mezey observase in alta parte [”Law as Culture,” Yale Journal of Law & the Humanities 13, no. 1 (2001): 35] referitor la termenul “cultura” si anume ca este “peste tot invocat, dar practic nicaeri explicat”. Si totusi: „media”, in domeniul artelor se refera la zona de confluenta dintre arta si tehnologie (analoga sau digitala), acoperind practici foarte diverse, de la fotografie, cinema, video, la realitate virtuala si grafica computerizata, ca si toate zonele dintre ele.

Celalalt termen, “new” alaturat lui “media” este la randul lui spinos, caci, in fond ce inseamna nou? Este tehnologia momentului actual, sau ceea ce pentru o anumita epoca a insemnat noutatea? Pentru multi autori, noutatea unui medium nu este legata atat de momentul inventarii lui, ori de tehnologie, cat de inceputul impactului sau in corpul social. De aici si nenumaratele dispute dintre utopici si distopici, adica dintre cei care formuleaza viziuni roz si triumfatoare asupra viitorului proaspat tehnologizat, si cei care deplang „the good old times”, compatimind vremurile intunecoase ce stau sa vina. Ceea ce amandoua aceste atitudini au in comun este ideea de sfarsit al unei unei epoci si inceputul alteia, radical noi. (despre mania sfarsitului, sau a lui “the end of…” o sa scriu cu alta ocazie). Intr-adevar, cand a aparut electricitatea, apoi telegraful, apoi telefonul, radioul, cinematograful sau televiziunea, si, in ultima decada si ceva, Internetul, de fiecare data s-a proclamat sfarsitul, respectiv inceputul unor noi orizonturi pentru umanitate.
Din punct de vedere tehnologic, insa, noutatea unui mediu este in mare parte legata de o schimbare de paradigma. Lev Manovich, in a sa influenta carte The Language of New Media spune ca noile media se plaseaza la convergenta a doua traiectorii istorice separate: tehnologia computerului si cea media. Una inceputa odata cu masina numerica a lui Charles Babbage, cealalta cu (proto)fotografia lui Daguerre. Din sinteza acestora a rezultat new media, spune Manovich, adica, translatarea tuturor mediilor in date numerice, accesibile prin computere. Principiile noilor media, se reduc, conform aceluiasi Manovich, la 5: reprezentare numerica, modularitate, automatizare, variabilitate, si transcodare culturala.
Asadar, daca e sa-l ascultam pe Manovich, folosirea termenului „nou” in relatie cu media este neaparat legata de tehnologia digitala. Desigur, ca orice afirmatie ce implica „the digital divide”, si acesta necesita o explicatie mai larga si viitoare nuantari. Insa cu alta ocazie.

Ce ar mai fi de spus este ca, vorbind despre noile media, vorbim nu numai de o criza identitara a tehnologiei (mai precis, de relatia tensionata, sau “dialectica” intre tehnologia „institutionalizata” si noile medii), dar si de o noua paradigma creativa. Chiar daca hranite si crescute din momentele anterioare ale artei, new media art vine cu o serie intreaga de noi solutii reprezentationale, mecanisme de creatie si structuri de democratizare a accesului atat la actul creatiei cat si la cel al consumului. Deci, cel putin un lucru pare clar in legatura cu noutatea noilor media: accesul la ele.

Nici un comentariu | Print This Post | Email This Post